Homo ludens

M-am perpelit azi toată ziua încercând să fac o listă cu cărți în limba română pe care să le pot citi fiică-mii. Am stat și am scotocit interneții și memoria mea de elefant bătrân și ponosit după niște literatură română pentru copii și am găsit sertarele goale și niște molii anemice.

Am făcut o listă modestă pe care o pot etala pe degetele unei mâini accidentate. Mă refer la literatură pentru copiii de trei, patru, hai cu indulgență cinci ani. Apolodor, Gulii verzi în țara pisicilor, Unde fugim de-acasă. Am uitat oare pe cineva? Vreun best-seller destinat celor mai mici dintre cei mici? Sigur nu.

Așa că mi-am pus, desigur, următoarea întrebare firească : de ce nu avem literatură română pentru copii?

Literatura română e în general săracă. Suntem o cultură a minoratului și aia e. Va trebui să trăim și cu siguranță să murim cu treaba asta. Să ne amintim doar de disperarea din epoca Daciei Literare și de acel scrieți, băieți, numai scrieți, căci e jale și rafturile sunt goale. Desigur, literatura pentru copii n-a avut parte de un moment Dacia Literară, și e mare păcat, căci iată, bate vântul frunză-n dungă.

Ăsta e unul din motive, iată, nimeni nu s-a uitat în sectorul ăsta în afară de mine și nu a avut deosebita plăcere de a se îngrozi și de a suna alarma.

Alt motiv mai trist este faptul că suntem o cultură care se ia mult, mult prea în serios. O cultură a veșnicelor vise elitiste. Treaba asta a fost perpetuată spre disperarea mea în literatura română dintotdeauna. Pașoptismul și romantismul au avut doza lor nebună de naționalism, comunismul a adăugat un strat considerabil la acest delir al măreției iar la treizeci de ani de la căderea lui tot nu ne-am vindecat de obsesia valorii absolute (vezi-l pe Cărtărescu care tot ia nobelul în visele noastre mici an după an după fucking an). Literatura pentru copii, cea pentru tineri, romanele ușoare, comerciale, polițiste, grafice, for the masses, astea au fost mereu subiecte rușinoase, minore, nedemne de asceza noastră colectivă. Cultura de masă este însă extrem de importantă, iar nouă ne lipsește cu desăvârșire. E un gol acolo, cât o gaură neagră pe care nimeni nu are cum să îl umple vreodată. Căci e prea târziu și s-a pierdut prea mult timp. Ar trebui niște eforturi supraomenești să mai recuperezi măcar un pic literatura pentru copii sau cea pentru adolescenți.

Însă nici nouă, ca societate, nu prea ne pasă. Nici de copii, nici de tineri. Trăim cu false impresii și prejudecăți legate de categoriile astea două, ne plângem că nu suntem în stare să ne jucăm cu proprii noștri copii (normal, pentru că joaca inseamnă coborârea în jos din sfera noastră stelară), că nu avem talent pentru asta și că adolescenții sunt majoritar leneși și deloc încadrați în norme. În școli știm cum stă treaba, care e programa și cum arată manualele de metodică și de didactică, etc.

Așa că vă urez și vouă spor la citit Grete Tartler și nu uitați că sunt șanse mari ca tot pe ea să o citiți și nepoților voștri…

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.